Antena Căutare

Românii pun condiții ca să meargă în vacanţă pe litoralul românesc. Ce îi determină să aleagă stațiunile de la noi, în loc de Grecia sau Bulgaria

Românii pun conditii ca să meargă în vacanţă pe litoralul românesc, asta după ce grecii și bulgarii, două dintre destinațiile preferate pentru concediul de vară, au anunțat că-și redeschid "porțile" de la 1 iulie. Un sondaj arată că românii vor ca hotelurile să pună la dispoziție dezinfectanți, iar personalul să poarte permanent măști de protecție.

Cei mai mulți români spun că vor alege litoralul românesc în această vară

Peste 78% dintre români vor să revină pe litoralul românesc în această vară, în pofida contextului actual, generat de pandemia de coronavirus, potrivit unui sondaj online realizat în perioada 10 - 19 mai 2020 de agenţia online Litoralul Românesc.ro, pe un eşantion de 1.181 de persoane.

"Cel mai important criteriu în funcţie de care turiştii îşi vor alege sejurul pe litoral îl reprezintă măsurile speciale luate de hotelieri, iar dintre acestea, cei mai mulţi au indicat că le-ar conferi siguranţă amplasarea unor dispensere cu dezinfectant, purtarea măştilor de către personal şi dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii", potrivit sondajului.

Când își va deschide Spania granițele, pentru turiștii străini! Oficial: „Trebuie să avem mare grijă cu cei care intră în ţară”

Aproape 80% dintre români spun că vor alege turismul intern

Articolul continuă după reclamă

Astfel, mai mult de 78% dintre românii care au participat la sondaj susţin că vor să revină în acest sezon pe litoralul românesc, 20% încă nu s-au hotărât dacă îşi vor face sau nu vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră şi mai puţin de 2% neagă posibilitatea unei vacanţe în această destinaţie.

"În ciuda contextului actual, all inclusive-ul e în continuare preferat de turiştii de litoral (60,8%). Peste 29% dintre aceştia nu au luat încă o decizie şi doar 10% vor altceva. Cel mai important criteriu în funcţie de care ar alege un sejur în această vară pe litoralul românesc este reprezentat, pentru aproape 40% dintre participanţii la studiu, de măsurile speciale luate de hotelieri. Pentru 26,2% contează, în primul rând, scăderea numărului de infectări cu Covid-19, pentru 23% primează tarifele speciale şi doar pentru 12,5% cele mai importante sunt măsurile luate de autorităţi.", susţin autorii sondajului.

Descoperire de maximă importanță! Un antioxidant te ferește de formele severe de COVID-19! Ce trebuie să faci ca să îl ai în organism. Costă ZERO lei!

Care sunt cele mai eficiente măsuri de protejare, în opinia turiștilor

În opinia turiştilor, cele mai eficiente măsuri care ar trebui luate de hotelieri sunt amplasarea unor dispensere cu dezinfectant (88,2% dintre respondenţi), purtarea măştilor de către personal (70,4%), dezinfectarea spaţiilor de joacă pentru copii (62,3%) şi panou de plexiglas la recepţie.

Pe de altă parte, unii turişti mai vor lenjerie de pat de unică folosinţă, renunţarea la saltelele de pe plajă, dezinfectarea camerelor după fiecare turist, verificarea temperaturii zilnic a angajaţilor şi a turiştilor, mese de maximum patru persoane, servirea mesei în cameră, distanţă între şezlonguri şi între mese.

"Deşi vor măşti pentru personalul hotelier, dacă obligativitatea purtării măştii de către turişti în spaţii publice închise va rămâne valabilă şi în lunile de vară, numărul celor care vor să meargă la mare scade de la 78% la 64%, iar procentul indecişilor creşte la 30%. În aceste condiţii, 5,6% dintre respondenţi nu vor să mai vină pe litoral.", mai susţin autorii sondajului.

Întrebaţi care este principalul motiv pentru care anul acesta vor alege un sejur pe litoralul autohton în detrimentul unei destinaţii de plajă din străinătate, 48% dintre participanţii la sondaj au declarat că preferă vacanţele în România în general, iar 17% aleg staţiunile româneşti de la Marea Neagră pentru că aici se simt mai siguri. Pentru 15,3% contează faptul că pot ajunge la mare cu propria maşină şi pentru 10,3% că e aproape de casă, iar 7,5% se simt mai protejaţi pentru că nu sunt nevoiţi să treacă frontiera.

Vești excelente pentru români! Hotelurile de pe litoral îi aşteaptă pe turişti după 1 iunie, când se vor deschide și ter...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi Sambata, 31.05.2025, 12:30
Citește și
Cum arată Nafplio, stațiunea din Grecia rămasă „ascunsă” de turiști! Prețuri mici, peisaje superbe. Românii merg cu mașina
Cum arată Nafplio, stațiunea din Grecia rămasă „ascunsă” de turiști! Prețuri mici, peisaje superbe....
Cât de des ar trebui să te speli pe față. Experții în frumusețe vin cu sugestii noi
Cât de des ar trebui să te speli pe față. Experții în frumusețe vin cu sugestii noi Catine.ro
Românii vor putea lua trenul în această vară direct din București către Istanbul. Cât costă un bilet
Românii vor putea lua trenul în această vară direct din București către Istanbul. Cât costă un bilet
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute Libertatea.ro
Pentru prima dată în ultimii 13 ani, majoritatea rușilor nu consideră SUA drept principalul inamic. Cine a luat locul Americii
Pentru prima dată în ultimii 13 ani, majoritatea rușilor nu consideră SUA drept principalul inamic. Cine a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Oana Matache, dezvăluiri despre relația cu Radu Siffredi și planurile de căsătorie: „S-au întâmplat foarte multe lucruri”
Oana Matache, dezvăluiri despre relația cu Radu Siffredi și planurile de căsătorie: „S-au întâmplat foarte... Elle
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute Spynews.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui... BZI
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Covorul roșu de la Premiile Tony 2025. Cele mai spectaculoase ținute ale vedetelor de la eveniment
Covorul roșu de la Premiile Tony 2025. Cele mai spectaculoase ținute ale vedetelor de la eveniment Catine
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri Jurnalul
Pe 11 iunie avem prima Lună Plină a verii. Este timpul despărțirii de ceea ce ne-a ținut captivi
Pe 11 iunie avem prima Lună Plină a verii. Este timpul despărțirii de ceea ce ne-a ținut captivi Kudika
Horoscopul zilei de luni, 9 iunie. Zodia care trebuie să fie atentă la cheltuieli
Horoscopul zilei de luni, 9 iunie. Zodia care trebuie să fie atentă la cheltuieli Playtech
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile Redactia.ro
Cu cât contribuie industria IT la PIB-ul României. Iancu Guda:
Cu cât contribuie industria IT la PIB-ul României. Iancu Guda: "Absolut fabulos!" Observator
Aproape jumătate dintre persoanele cu diabet de tip 2 au carențe nutriționale. Ce riscuri are deficitul de vitamine în diabet
Aproape jumătate dintre persoanele cu diabet de tip 2 au carențe nutriționale. Ce riscuri are deficitul de... MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
O familie a găsit un disc albastru într-o pungă cu chipsuri. Ce era acest obiect, de fapt
O familie a găsit un disc albastru într-o pungă cu chipsuri. Ce era acest obiect, de fapt Gandul
E cod ROȘU în România! Oamenii, sfătuiți să nu iasă din case. Zonele afectate de vijelie
E cod ROȘU în România! Oamenii, sfătuiți să nu iasă din case. Zonele afectate de vijelie CanCan
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic DeParinti
Eminem l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg și compania Meta. Compozitorul a cerut daune de peste 100 de milioane de dolari
Eminem l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg și compania Meta. Compozitorul a cerut daune de peste 100 de... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x