Antena Căutare

Steven Seagal cel mai aprig susținător al lui Vladimir Putin. Cum și-a serbat ziua de naștere „Vă iubesc, la bine și la rău”

Steven Segal și-a sărbătorit ziua de naștere alături de aliații lui Vladimir Putin și a susținut un discurs bizar.

Galerie
Steven Segal îl laudă pe Vladimir Putin | Hepta

Cunoscut pentru rolurile sale din „Hard to Kill” sau „Under Siege”, Steven Segal este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la Hollywood. El este cunoscut pentru apropierea sa de Vladimir Putin și cu ocazia zilei lui de naștere și-a exprimat din nou admirația față de liderul de la Kremlin. Actorul a ținut un discurs bizar prin care prin care și-a exprimat sprijinul față de deciziile lui și războiul pe care l-a declanșat.

Steven Segal cel mai aprig susținător al lui Vladimir Putin

Îndrăgitul actorul de la Hollywood a călătorit la Moscova, cu ocazia zilei sale de naștere. El și-a sărbătorit cea de-a 70-a aniversare alături de prietenii săi, unii dintre cei mai apropiați oameni ai liderului de la Kremlin.

Prietenia acestuia cu Vladimir Putin nu este o surpriză pentru nimeni, având în vedere că el și-a exprimat admirația față de acesta în nenumărate rânduri. Însă, de data aceasta, a fost surprins în timp ce ținea un discurs foarte bizar.

Articolul continuă după reclamă

De la petrecere nu a lipsit meniul bogat, băuturile de fițe și muzica bună. Totuși, cel mai controverseat moment a fost cel în care Steven Seagal a urcat pe scenă pentru a vorbi, în mod direct, despre susținerea față de acțiunile lui Vladimir Putin, potrivit Click.ro.

Steven Segal și-a sărbătorit ziua de naștere alături de apropiații lui Vladimir Putin

Steven Seagal a fost filmat exprimându-și dragostea și sprijinul față de apropiații președintelui rus în timpul petrecerii aniversare. Videoclipul care s-a viralizat pe rețelele de socializare îl arată pe actor ținând un discurs la evenimentul din 10 aprilie, înconjurat de mai multe elite ruse vizate de sancțiunile occidentale pe fondul războiului din Ucraina.

Citește și: Acasă la fiica „secretă” a lui Vladimir Putin. Cum arată interiorul apartamentului placat cu aur

Prezentatorul de la televiziunea de stat rusă, Vladimir Soloviev, care a susținut deschis invazia lui Putin și a acuzat Marea Britanie că orchestrează scenele oribile ale masacrelor civile din Bucha, apare și el, chiar în stânga lui Steven Seagal.

„Fiecare dintre voi sunteți familia mea și prietenii mei. Vă iubesc pe toți și suntem împreună și la bine, și la rău”, a spus actorul de la Hollywood, potrivit Daily Mail.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În trecut, el și-a mai arătat susținerea față de Vladimir Putin și a declarat că este „unul dintre cei mai tari lideri ai lumii”, potrivit dailystar.co.uk.

Tot mai mulți cetățeni ruși se întorc împotriva lui Vladimir Putin

În contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina, oamenii de rând se simt din ce în ce mai îngrijorați. Unii dintre ei au ales să își exprime dezarcodul public, pe rețelele de socializare, în ciuda pedepselor severe pe care le pot primi pentru acest lucru, relatează Daily Mail.

Potrivit informațiilor, invazia Președintelui rus a suferit o nouă lovitură săptămâna trecută, după ce a fost dezvăluit numărul celor decedați din trupele lui. Aceeași sursă notează că numărul acestora se ridică la 19.000, potrivit estimărilor Kremlinului.

Citește și: Ce spune Vladimir Putin despre negocierile de pace cu Ucraina. Anunțul făcut de președintele Rusiei

Decesele din rândurile armatei ruse au început să stârnească îngrijorarea cetățenilor, dar în special pierderile tinerilor care au fost trimiși pe front au stârnit idignare. Unul dintre cazurile recente care a zguduit comunitatea este moartea șoferului de tanc Alexei Veselkov.

În vârstă de 24 de ani, el a fost trimis pe front să lupte împotriva Ucrainei. Tânărul era căsătorit din iunie 2021, iar fiica lui s-a născut luna trecută – cu puțin timp înainte de a fi ucis. Acesta nu și-a văzut niciodată copilul.

Când își va boteza Nicole Cherry fetița și ce mare eveniment va mai organiza în aceeași zi. Cum se simte în rolul de măm... Armin Nicoară are în plan să se mute din România. Unde vrea să înceapă o nouă viață și de ce...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 19 iunie 2025. Totul despre momentul în care Teo și Liliana s-au logodit! Cum a fost prima lor noapte
Mireasa sezonul 11, 19 iunie 2025. Totul despre momentul în care Teo și Liliana s-au logodit! Cum a fost prima lor noapte Joi, 19.06.2025, 15:57
Citește și
Fiica lui Mugur Mihăescu s-a căsătorit! Cum arată rochia purtată de Ivona în ziua ei cea mare
Fiica lui Mugur Mihăescu s-a căsătorit! Cum arată rochia purtată de Ivona în ziua ei cea mare
Fructele care au cel mai mare conținut de antioxidanți. Lista recomandată de nutriționiști
Fructele care au cel mai mare conținut de antioxidanți. Lista recomandată de nutriționiști Catine.ro
Nicu Paleru, imagine rară cu fiica sa. Cum arată Anais. Toți sunt de părere că e leit tatăl ei
Nicu Paleru, imagine rară cu fiica sa. Cum arată Anais. Toți sunt de părere că e leit tatăl ei
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
PSD i-a transmis lui Nicușor Dan că intră la guvernare, dar cu o condiție
PSD i-a transmis lui Nicușor Dan că intră la guvernare, dar cu o condiție Libertatea.ro
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă președintele României  SURSE
Nicușor Dan a trasat "linia roșie" în negocierile cu partidele. Măsura pe care nu o acceptă... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei... Spynews.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!” BZI
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice
Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice HelloTaste.ro
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000,... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 20 iunie 2025. Săgetătorii sunt mai pașnici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 iunie 2025. Săgetătorii sunt mai pașnici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Vine apocalipsa pensiilor. „Decrețeii” vor primi 30% din ultimul salariu
Vine apocalipsa pensiilor. „Decrețeii” vor primi 30% din ultimul salariu Jurnalul
Horoscopul dragostei în săpătâna 23-30 iunie: Top 3 zodii care își pot găsi sufletul pereche
Horoscopul dragostei în săpătâna 23-30 iunie: Top 3 zodii care își pot găsi sufletul pereche Kudika
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști
Cât a ajuns să coste o ciorbă în Mamaia. Prețurile i-au lăsat fără cuvinte pe turiști Playtech
Măsura fiscală de care nici nu a vrut să audă Nicușor Dan. Președintele le-a blocat cererea lui Bolojan și lui Grindeanu
Măsura fiscală de care nici nu a vrut să audă Nicușor Dan. Președintele le-a blocat cererea lui Bolojan și lui... Redactia.ro
Momentul în care megaracheta Starship explodează în timpul unui test. SpaceX:
Momentul în care megaracheta Starship explodează în timpul unui test. SpaceX: "O anomalie majoră" Observator
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu ProSport
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din București
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi PIEDONE într-un local asiatic din... Gandul
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Cardi B a publicat primele imagini cu fiica ei cea mică, Blossom, în plin divorț cu Offset
Cardi B a publicat primele imagini cu fiica ei cea mică, Blossom, în plin divorț cu Offset ZUTV
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul UseIT
Aripioare de pui cu ghimbir și usturoi. Rețetă simplă și delicioasă
Aripioare de pui cu ghimbir și usturoi. Rețetă simplă și delicioasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x