Antena Căutare

Consul onorific al Serbiei, implicat într-un incident în Capitală: Bărbatul consumase alcool şi a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor. Un poliţist a fost rănit

Un consul onorific al Serbiei a fost implicat într-un incident sîmbătă noaptea, în Capitală, după ce nu a oprit la semnalele poliţiştilor, lovind maşina acestora. Autoturismul său a fost urmărit apoi în trafic şi oprită, dovedindu-se că bărbatul consumase alcool. Un poliţist a fost rănit, fiind dus la spital.

”La ora 00:30, în zona Pipera, agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire faţă de un conducător auto. Acesta a refuzat să oprească şi şi-a continuat deplasarea pe Şos. Pipera. S-a procedat la urmărirea acestuia, poliţiştii solicitând sprijinul colegilor din zonă . Un echipaj aflat în traseul conducătorului auto a efectuat semnal de oprire autovehiculul, însă acesta nu a oprit şi a lovit autospeciala de poliţie. S-a continuat urmarirea autovehiculul, a fost oprit, iar conducătorul auto şi ocupanţii au imobilizaţi”, anunţă Poliţia Capitalei. Conform poliţiştilor, a fost identificat bărbatul care se afla la volan, care are 42 de ani şi este cetăţean străin. Surse din anchetă afirmă că este vorba despre un consul onorific al Serbiei şi că acesta ar avea cetăţenie elveţiană. Conform Poliţiei, Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,34 mg alcool pur in aerul expirat.În autovehicul se mai aflau 3 pasageri În urma acestui eveniment, unul dintre poliţişti a fost transportat la spital.

Sursa : news.ro

Șapte răniți, în urma unei curse ilegale de mașini, în mijlocul orașului. Polițiștii fuseseră în zonă cu zece minute îna... O boală nouă face ravagii în România. Simptomele pe care nu trebie să le ignori sub nicio formă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare! Ce rețete au de gătit pentru Giulia și Vlad Huidu
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare! Ce rețete au de gătit pentru Giulia și Vlad Huidu Sambata, 24.05.2025, 15:30
Citește și
BAC 2025. Subiecte și bareme pentru a treia probă scrisă (proba la alegere a profilului și a specializării). Informații complete
BAC 2025. Subiecte și bareme pentru a treia probă scrisă (proba la alegere a profilului și a specializării)....
Beneficiile nucilor de macadamia. Cum le poți introduce în dieta ta zilnică
Beneficiile nucilor de macadamia. Cum le poți introduce în dieta ta zilnică Catine.ro
Rezultate Loto azi, 12 iunie 2025. Ce report a pus în joc Loteria Română la extragerile de duminică, 15 iunie 2025
Rezultate Loto azi, 12 iunie 2025. Ce report a pus în joc Loteria Română la extragerile de duminică, 15 iunie 2025
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Mi-a zis să votez cu primarul, că altfel o să-mi ceară 40 de lei pe carne!” Povestea porcului electoral
„Mi-a zis să votez cu primarul, că altfel o să-mi ceară 40 de lei pe carne!” Povestea porcului electoral Libertatea.ro
De ce sabotează PSD negocierile. Analist, despre jocul duplicitar care blochează guvernarea
De ce sabotează PSD negocierile. Analist, despre jocul duplicitar care blochează guvernarea Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Cu ce se ocupă Vlad Condurache, partenerul lui Andrei Ursu și fost concurent la Asia Express. Ce a dezvăluit chiar el pe internet
Cu ce se ocupă Vlad Condurache, partenerul lui Andrei Ursu și fost concurent la Asia Express. Ce a dezvăluit chiar... Elle
Iustin Petrescu, acuzat că ar fi agresiv și cu actuala iubită. Ar fi fost văzut în timp ce țipa la ea. Cum răspunde Hara
Iustin Petrescu, acuzat că ar fi agresiv și cu actuala iubită. Ar fi fost văzut în timp ce țipa la ea. Cum... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute
5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute HelloTaste.ro
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de control înainte de tragedie
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de control înainte de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 14 iunie 2025. Vărsătorii sunt mai atenți cu propriile nevoi. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 iunie 2025. Vărsătorii sunt mai atenți cu propriile nevoi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Firma controlată de latifundiarul Parlamentului derulează afaceri cu statul de aproape 700 de milioane de lei
Firma controlată de latifundiarul Parlamentului derulează afaceri cu statul de aproape 700 de milioane de lei Jurnalul
Dana Nălbaru reinventează gustările sănătoase la țară: Hummus cu avocado, un deliciu gata în două minute
Dana Nălbaru reinventează gustările sănătoase la țară: Hummus cu avocado, un deliciu gata în două minute Kudika
Dumnezeule! Ionel Ganea, prima apariție publică după moartea fiului! Ce a făcut fostul fotbalist este cumplit de...
Dumnezeule! Ionel Ganea, prima apariție publică după moartea fiului! Ce a făcut fostul fotbalist este cumplit de... Playtech
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul Redactia.ro
Momentul în care avionul Boeing 787 Dreamliner se prăbuşeşte în India
Momentul în care avionul Boeing 787 Dreamliner se prăbuşeşte în India "peste un cămin cu studenţi" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor HelloTaste
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc ProSport
Acest elev din Călărași a picat BAC-ul anul trecut. Ce a scris anul acesta, la subiectul cu „Harap Alb” de la limba română
Acest elev din Călărași a picat BAC-ul anul trecut. Ce a scris anul acesta, la subiectul cu „Harap Alb” de la... Gandul
Veste de ULTIMA ORĂ din spital! Ce se întâmplă cu singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India
Veste de ULTIMA ORĂ din spital! Ce se întâmplă cu singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India CanCan
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii DeParinti
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!”
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!” ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate
Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x