Antena Căutare

Blue Monday 2023, cunoscută ca ”cea mai deprimantă zi din an”. Idei de activități pentru 16 ianuarie

Ziua de 16 ianuarie este denumită ”cea mai tristă zi din an” sau Blue Monday. Cum a luat naștere această zi și ce semnifică ea, de fapt.

Blue Monday este în fiecare an în a treia zi de luni din ianuarie | Shutterstock

Blue Monday este în fiecare an în a treia zi de luni din ianuarie. Semnificația acestei zile este plină de controverse, deoarece se presupune că este cea mai tristă zi a anului. Unde mai pui că este și o perioadă a anului în care, de obicei, vremea nu prea ține cu noi, iar cei care sunt meteosensibili vor resimți din plin efectele acestei zile.

Cum a luat naștere „Blue Monday”, cunoscută ca ”cea mai tristă zi din an”

Blue Monday ar putea fi una dintre cele mai triste zi din an, însă depinde de noi dacă vrem să fie așa sau nu.

Conceptul de Blue Monday a luat naștere în 2005 de la un comunicat de presă al unei agenții de turism. Citându-l pe psihologul Dr. Cliff Arnall, o formulă care indică a treia zi de luni din ianuarie a descris ziua ca fiind cea mai sumbră a anului. Aparent, această ecuație reușește să calculeze cu precizie cea mai deprimantă zi a anului.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ce trebuie să faci în 2023 ca să îți meargă bine tot anul, în funcție de zodie. Ce anunță horoscopul

Însă pentru că unii specialiști din domeniu nu au fost de acord cu acest termen, psihologul și-a cerut scuze și a creat o campanie de comunicare prin care a transmis că oamenii trebuie să facă totul pentru a-și menține sănătatea mintală. Astfel, acest concept nu ar trebui să te intristeze, ba din contră, să te facă să-ți reamintești că ești singura persoană care își poate asigura fericirea. În continuare vă prezentăm o serie de sfaturi prin care se pot combate stările de tristețe.

Cum poți combate Blue Monday. Idei de activități pe care ai putea să le faci în cea mai tristă zi din an

Chiar dacă noile rezoluții anuale pot pune presiune pe majoritatea dintre noi, nu trebuie să uităm că avem o misiune de dus la capăt: indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să fim puternici pentru a ne putea îndeplini toate dorințele. Și pentru ca asta să se poată întâmpla, nu e loc de trisțe nici măcar azi.

„Nu face comparații pe social media. Amintiți-vă că vedem doar mici frânturi de succese ale oamenilor. Așteptați-vă să eșuați uneori”, spune psihologul Vera Cheng, potrivit ctvnews.

  • Petrece timp cu tine. De ce să nu faci ceva diferit astăzi, ceva ce nu ai mai făcut de foarte multă vreme. A face schimbare înseamnă a adopta idei mici pe care le poți dezvolta în obiceiuri cu impact mare. Poate încerci o meditație ghidată pentru prima dată, cumperi o carte nouă, încerci o nouă rețetă și o masă pe care ai putea începe să o gătești în mod regulat.
  • Lasă telefonul departe și încearcă o plimbare în natură sau fă un sport care ți-ar putea aduce și un pic de distracție și detașare.

Citește și: Ce s-a întâmplat cu Mihaela Tatu, după succesul emisiunii „De 3x femeie”. A trecut prin clipe dificile: „Am avut și depresie”

  • Folosește-te de această zi pentru a-i întreba pe cei din jurul tău cum se simt.
  • Programează o scurtă vacanță sau o ieșire într-un loc nou. Psihologii cred că dacă aștepți ceva cu nerăbdare te va ajuta să te simți mai puțin stresat sau anxios. Comunicatul original de presă Blue Monday a avut această idee că astăzi, 16 ianuarie, este momentul perfect și posibilitatea de a rezerva o vacanță din timp.
Rezultate Loto 15 ianuarie 2023. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... Sondaj eJobs: Companiile, mai pregătite decât oricând să transparentizeze piața salariilor...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie
Mireasa sezonul 11, 20 iunie 2025. Task de gătit. Cine a câștigat provocarea din bucătărie Vineri, 20.06.2025, 16:33
Citește și
Ce alimente ar urma să se scumpească începând cu 1 iulie 2025. Plafonarea adaosului comercial expiră în curând
Ce alimente ar urma să se scumpească începând cu 1 iulie 2025. Plafonarea adaosului comercial expiră în curând
Care este diferența de vârstă ideală între parteneri. Cum poți să ai o relație de lungă durată bazată pe acest criteriu
Care este diferența de vârstă ideală între parteneri. Cum poți să ai o relație de lungă durată bazată pe... Catine.ro
Instanța a rămas în pronunțare în dosarul lui Vlad Pascu.Când este următorul termen și ce s-a întâmplat în sala de judecată |VIDEO
Instanța a rămas în pronunțare în dosarul lui Vlad Pascu.Când este următorul termen și ce s-a întâmplat în...
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut, „pedepsită” cu daune morale de 100.000 de lei
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut,... Libertatea.ro
De ce a promis Nicușor Dan că nu va crește TVA-ul. Criza semnăturii greu de respectat
De ce a promis Nicușor Dan că nu va crește TVA-ul. Criza semnăturii greu de respectat Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei... Spynews.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!” BZI
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant HelloTaste.ro
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000, am 11.000 de euro pe lună”
Reacție halucinantă. Directorul CFR Călători, despre casele din Dubai: „Trebuie să mor de foame? N-am 5.000,... Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 22 iunie 2025. Gemenii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 22 iunie 2025. Gemenii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal, 23 - 29 iunie 2025. Când va fi cea mai norocoasă zi a anului
Horoscop săptămânal, 23 - 29 iunie 2025. Când va fi cea mai norocoasă zi a anului Jurnalul
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana Kudika
Horoscopul zilei de sâmbătă, 21 iunie. Nativii Leu vor fi în centrul atenţiei
Horoscopul zilei de sâmbătă, 21 iunie. Nativii Leu vor fi în centrul atenţiei Playtech
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu... Redactia.ro
Fructul cu care Maria a dat lovitura pe piaţă. Profitul de pe un hectar ajunge la 20.000€
Fructul cu care Maria a dat lovitura pe piaţă. Profitul de pe un hectar ajunge la 20.000€ Observator
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie” ProSport
Turiștii români, surprinși de prețurile din Grecia. „Nu se moare de foame, se poate face CONCEDIU si cu bani puțini”
Turiștii români, surprinși de prețurile din Grecia. „Nu se moare de foame, se poate face CONCEDIU si cu bani... Gandul
A picat BAC-ul, deși a luat 8.30 la română, 9.65 la matematică și 8.35 la fizică. Motivul este INIMAGINABIL!
A picat BAC-ul, deși a luat 8.30 la română, 9.65 la matematică și 8.35 la fizică. Motivul este INIMAGINABIL! CanCan
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului DeParinti
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund... ZUTV
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii UseIT
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x