Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat. El a transmis mesaje separate pentru tineri, pentru vârstnici, pentru femei, pentru bărbaţi, penntru „fraţii de peste Prut”, dar şi pentru comunităţile minoritare din Româmia. De asemenea, acesta le mulţumeşte jurnaliştilor care „au păzit democraţia şi viitorul”, dar şi observatorilor care s-au asigurat că fiecare vot contează, precum şi politicienilor care au pus interesul naţional mai presus de cel de partid, transmite news.ro.
Motivul pentru care președintele ales Nicușor Dan a modificat mesajul inițial. Ce parte a editat
În mesajul publicat pe conturile sale de pe rețelele sociale, președintele ales a reiterat că ce va urma nu va fi ușor. Nicușor Dan a ținut să precizeze, în final, că vor exista greșeli, piedici, în încercare a de „repara” ultimii 35 de ani.
Citește și: Cum răspunde Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, acuzațiilor că în locuința lor ar fi dezordine
„România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic cu speranţa unui viitor mai bun! Nu există salvatori - NOI ne construim ţara pe care o dorim, ÎMPREUNĂ. Vă mulţumesc pentru încredere - voi face tot ce pot ca să o onorez”, a transmis Nicuşor Dan.
„România, continuăm pe drumul democratic, pro-european și transatlantic cu speranța unui viitor mai bun!
Nu există salvatori - NOI ne construim țara pe care o dorim, ÎMPREUNĂ.
Vă mulțumesc pentru încredere - voi face tot ce pot ca să o onorez.
Mulțumesc tinerilor români de pretutindeni care înțeleg că au o voce - veți fi mereu ascultați.
Mulțumesc femeilor care au votat împotriva violenței - sunteți cetățeni egali și meritați mai mult.
Mulțumesc vârstnicilor care au pus mai presus binele copiilor și nepoților - vă datorăm recunoștință și o viață decentă.
Mulțumesc bărbaților care au înțeles că bărbăția înseamnă fapte, nu doar vorbe.
Mulțumesc tuturor minorităților religioase care au pus credința în slujba binelui întregii țări.
Mulțumesc fraților și surorilor de peste Prut care au arătat că suntem uniți la greu - vom fi și la bine.
Mulțumesc comunității maghiare care a arătat că România este țara lor - Együtt sikerülni fog!
Mulțumesc comunității rome care a iertat, dar n-a uitat istoria - bi diskriminaciako amen njerisaras. (fără discriminare învingem).
Mulțumesc tuturor minorităților sexuale care au înțeles că împreună suntem mai puternici.
Mulțumesc jurnaliștilor care au păzit democrația și viitorul.
Mulțumesc observatorilor care s-au asigurat că fiecare vot contează.
Mulțumesc politicienilor care au pus interesul național mai presus de cel de partid.
Mulțumesc fiecărui român onest care a ales binele nu doar pentru sine și ai lui, ci pentru România întreagă, oriunde s-ar afla.
Nu va fi ușor. Vom face și greșeli, vom avea și piedici. Avem de reparat 35 de ani și este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi. Cu răbdare, cu înțelegere și cu speranță vom reuși”, a ținut să transmită Nicușor Dan.
Cu toate acestea, mesajul initițial publicat de acesta în mediul online a suferit două modificări față de varianta originala. Mesajul inițial, publicat la ora 12:23 conținea mențiunea „Mulțumesc tuturor minorităților religioase și sexuale care au înțeles că împreună suntem mai puternici”, care a fost eliminată la ora 12:36, remarcă jurnaliștii hotnews.ro.
Ulterior, Nicușor Dan a venit cu alte modificări, fiind adăugate două mențiuni separate:
„Mulțumesc tuturor minorităților religioase care au pus credința în slujba binelui întregii țări” și „Mulțumesc tuturor minorităților sexuale care au înțeles că împreună suntem mai puternici”.
Gafa făcută de George Simion în timp ce transmitea live pe TikTok. A filmat mai mult decât voia... Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi. Sorin Grindeanu, în Ediția Specială Observator cu Alessandra Stoicescu, astăzi, l...