Suveranul britanic i-a transmis lui Nicuşor Dan un mesaj cu ocazia începerii mandatului de preşedinte al României. Mesajul i-a fost înmânat şefului statului luni de ambasadorul Regatului Unit la Bucureşti, Giles Portman, potrivit Agerpres.
Regele Charles al III-lea şi-a exprimat convingerea că relaţia dintre Marea Britanie şi România va prospera în timpul mandatului preşedintelui Nicuşor Dan.
Alături de Camilla, regele Charles al III-lea i-a adresat lui Nicușor Dan „cele mai calde felicitări” pentru alegerea în funcţia de Preşedinte al României. Monarul britanic a subliniat că mandatul lui Nicuşor Dan începe într-o perioadă de mare incertitudine în Europa şi în lume şi cu multe provocări, de la combaterea schimbărilor climatice şi protejarea naturii, până la încheierea teribilului conflict din Ucraina.
„Îmi amintesc foarte bine vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din Bucureşti, unde ne-am întâlnit când eraţi primar. Ştiu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relaţia dintre ţările noastre va prospera, dar vom rămâne uniţi în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii”, a scris regele Charles al III-lea în mesajul publicat integral pe pagina de Facebook a Ambasadei britanice.
De asemenea, regele Charles al III-lea a evocat momentele pe care le-a petrecut în România şi a dat asigurări că Marea Britanie rămâne unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri ai României.
„Mă gândesc cu plăcere la timpul petrecut în România în ultimii douăzeci şi şapte de ani, după ce am călătorit prin ţară şi am ajuns să cunosc şi să preţuiesc arta, cultura şi patrimoniul arhitectural al ţării dumneavoastră, precum şi toţi oamenii din România pe care mă consider atât de norocos că i-am întâlnit. Ştiu că, în Marea Britanie, România are unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri, o relaţie cu atât mai strânsă şi vibrantă cu cât aici există o diasporă românească înfloritoare, care contribuie atât de mult la ţara noastră”, a mărturisit Regele britanic în mesajul său, semnat „Charles R.”.
Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, şi-a preluat mandatul, luni, la Palatul Cotroceni. Înainte, în cadrul şedinţei solemne de la Palatul Parlamentului, Nicuşor Dan a depus jurământul de învestitură.
Vezi mai multe stiri de ultima ora pe observatornews.ro
De ce a lipsit Mirabela Grădinaru de la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan. A participat doar Aheea, fiica președi... Președintele interimar al PSD, declarații în exclusivitate în Ediția Specială Observator, prezentată de Alessandra Stoic...