Antena Căutare

Secretarul de stat însărcinat cu Scoţia Douglas Ross demisionează în semn de protest, în scandalul provocat de Dominic Cummings după încălcarea izolării impuse de Guvernul Johnson împotriva covid-19

Secretarul de stat însărcinat cu Scoţia Douglas Ross a demisionat marţi din funcţie, subliniind că dezaprobă comportamentul lui Dominic Cummings, consilierul special al premierului Boris Johnson, căruia îi reporşează faptul că a încălcat din motive familiale izolarea instaurată de Guvernul conservator, relatează Reuters.

Dominic Cummings şi-a justificat comportamentul luni, într-o conferinţă de presă în care a refuzat să demisioneze şi în care a spus că nu regretă nimic.

Douglas Ross precizează, într-o scrisoare în care îşi prezintă demisia, că a ascultat explicaţiile prezentate decătre artizanul Brexitului, deplângând faptul că mulţi dintre britanici pot să ajungă să creadă, astfel, că nu se află toţi în aceeaşi barcă.

”Unii dintre alegătorii mei nu au putut spune la revedere unor fiinţe dragi, familii nu s-au putut reuni în doliu, unii nu şi-au putut vizita rudele bolnave, pentrucă au urmat recomandările Guverului. Nu pot să le spun cu bună credinţă că ei greşesc şi că un consilier de rang înalt al Guvernului are dreptate”, scrie ministrul.

Contactat de BBC marţi, ministrul Biroului Cabinetului britanic Michael Gove l-a apărat pe Dominic Cummings, un ”om onorabil şi integru”.

Articolul continuă după reclamă

”Dominic înţţelege întru totul ceea ce au simţit oamenii obişnuiţi atunci când au fost dezvăluite faptele care-l privesc”, a declarat Gove.

”Cei mai mulţi dintre ei vor înţelege că el era supus unei presiuni imense şi că a depus eforturi să privilegieze sănătatea soţiei şi fiului său”.

”NICI REGRETE, NICI SCUZE”

Consilierul special al lui Boris Johnson Dominic Cummings s-a apărat luni de acuzaţii portivit cărora a încălcat izolarea impusă în lupta împotriva noului coronairus şi nu a propus, dacă s-a gândir vreodată la acest lucru, să demisioneze, după trei zile de furtună politcă, relatează AFP.

După trei zile de furtună, şeful Guvernului conservator a apreciat că ”oamenii îşi vor face opinia lor”.

”Creierul” campaniei referindumului din 2016 care a condus la Brexit a declarat anterior că a acţionat în mod ”legal şi rezonabil” parcurgând 400 de kilometri, în pofida izolării care le impune britanicilor să rămână închişi în casă.

Prezentând o cronologie precisă, el a spus că a ales să se ducă împreună cu soţia şi fiul lor în vârstă de patru ani la părinţii săi, la Durham, în nord-estul Angliei, pentru că se temea că a contractat covid-19.

Familia sa a locuit într-o clădire de pe propritatea familiei. Nu exista, afirmă el, o soluţie cu privire la îngrijirea copilului la Londra.

În faţa jurnaliştilor reuniţi în grădina Downing Street, putericul şi controversatul consilier a anunţat că nici nu a ”propus” şi nici nu a ”luat în calcul” să demisioneze, în pofida unui val de îndemuri în acest sens, inclusiv din rândul majorităţii conservatoare.

El a recunoscut însă că nu a discutat despre această deplasare cu premierul, care tocmai era testat pozitiv cu covid-19, o ”eroare”, a apreciat el - singura pe care o recunoaşte.

”Cred că nu există o regulă pentru mine şi una pentru populaţie”, a declarat el, o formulă apăsată de opoziţia laburistă.

Multe cotidiene rezumă scandaul, marţi pe prima pagină, titrând ”nici regrete, nici scuze”.

Într-o conferinţăă de presă, Boris Johnson a declarat luni seara că regretă ”confuzia” şi ”furia” care agită Regatul Unit de trei zile.

După mai bine de două luni de izolare, şeful Guverului a amunţat o relaxare majoră a restricţiilor impuse în lupta împotriva noului coronavirus, care s-a soldat cu aproape 37.000 de morţi în Regatul Unit, a doua cea mai îndoliată ţară din lume, după Statele Unite.

La 15 iunie, ”avem intenţia să autorizăm toate magazinele neesenţiale, de la centrele comerciale la magazinele mici independente, să redeschidă”, a anuţat ţeful Guvernului conservator.

Magazinele în aer liber, precum pieţele şi vânzătorii de maşini, vor putea redeschide începând de la 1 iunie. Saloanele de cofură şi de înfrumuseţare şi sectorul hotelier rămâm, în schimb, închise.

”FRAIERI”

Boris Johnson i-a sărit în ajutor lui Dominic Cummings cu o zi înaintem dând asigurări că acesta s-a comportat ”în mod responsabil, legal şi cu onestitate”. Însă, în pofida intervenţiei sale, aproxmativ 20 de deputaţi conservatori au continuat să ceară plecarea consilierului.

”Acesta este un caz clasic de «să faci ceea ce spun, nu ceea ce fac eu»”, consideră fostul ministru conservator Paul Maynard. ”Pare complet de neapărat, poziţia sa este de nesusţinut”.

”Acesta a fost un test pentru premier, iar el l-a picat”, a reacţionat şiderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, denunţând ”o insultă la adresa sacrificiilor făcute de poporul britanic”.

Criticile depăşesc cu mult spectrul politic.

Potrivit unuia dintre oamenii de ştiinţă însărcinaţi cu consilierea Guvernului, profesorul Stephen Reicher, Boris Johnson a ”călcat în picioare toate sfaturile pe care i le-am dat în vederea asigurării încrederii şi aderării” britanicilor la consemnele necesare în lupta împotriva răspândirii viruslui.

Reprezentanţi ai Bisericii anglicane au insistat în acelaţi sens.

”Întrebarea, acum, este aceasta: acceptăm să fim minţiţi şi ca premierul să ne considere fraieri”, scris pe Twitter episcopul din Leeds, Nick Baines.

Înaintea acestui scandal, şefa serviciilor sanitare scoţiene, iar apoi un consilier ştiinific britanic au fost criticaţi din cauză că nu au respectat izolarea. Ei au demisionat imediat.

Sursa : news.ro

Bilanțul pandemiei, revizuit. Mii de decese, raportate ca fiind cauzate de COVID-19, au fost șterse din datele oficiale.... Un număr de 130 de cetăţeni români aflaţi temporar în Emiratele Arabe Unite au revenit în ţară cu o cursă aeriană specia...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare! Ce rețete au de gătit pentru Giulia și Vlad Huidu
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare! Ce rețete au de gătit pentru Giulia și Vlad Huidu Sambata, 24.05.2025, 15:30
Citește și
Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a câștigat concursul Miss World 2025. Cine a reprezentat România
Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a câștigat concursul Miss World 2025. Cine a reprezentat România
Turmeric vs. curcumină. Care are mai multe beneficii pentru sănătate
Turmeric vs. curcumină. Care are mai multe beneficii pentru sănătate Catine.ro
Momentul uluitor în care un sat întreg dispare după ce un ghețar se prăbușește. Imaginile care dau fiori
Momentul uluitor în care un sat întreg dispare după ce un ghețar se prăbușește. Imaginile care dau fiori
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Mi-a zis să votez cu primarul, că altfel o să-mi ceară 40 de lei pe carne!” Povestea porcului electoral
„Mi-a zis să votez cu primarul, că altfel o să-mi ceară 40 de lei pe carne!” Povestea porcului electoral Libertatea.ro
De ce sabotează PSD negocierile. Analist, despre jocul duplicitar care blochează guvernarea
De ce sabotează PSD negocierile. Analist, despre jocul duplicitar care blochează guvernarea Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Dovada că relația dintre Sebastian Dobrincu și Jasmina, fiica lui Virgil Ianțu, este mai serioasă decât se credea. Cum au fost surprinși în public cei doi îndrăgostiți
Dovada că relația dintre Sebastian Dobrincu și Jasmina, fiica lui Virgil Ianțu, este mai serioasă decât se... Elle
Imaginile durerii! Ciprian Pian este condus, astăzi, pe ultimul drum. Cei mai puternici lideri ai lumii interlope s-au adunat la el acasă | FOTO
Imaginile durerii! Ciprian Pian este condus, astăzi, pe ultimul drum. Cei mai puternici lideri ai lumii interlope... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ciorbă de pleurotus și piept de pui. O combinație cu gust de supă țărănească
Ciorbă de pleurotus și piept de pui. O combinație cu gust de supă țărănească HelloTaste.ro
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de control înainte de tragedie
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de control înainte de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 15 iunie 2025. Capricornii sunt mai timizi. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 15 iunie 2025. Capricornii sunt mai timizi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
3 cele mai geloase zodii. Posesive, nesigure, dornice de atenție permanentă
3 cele mai geloase zodii. Posesive, nesigure, dornice de atenție permanentă Jurnalul
Dana Nălbaru reinventează gustările sănătoase la țară: Hummus cu avocado, un deliciu gata în două minute
Dana Nălbaru reinventează gustările sănătoase la țară: Hummus cu avocado, un deliciu gata în două minute Kudika
Dumnezeule! Ionel Ganea, prima apariție publică după moartea fiului! Ce a făcut fostul fotbalist este cumplit de...
Dumnezeule! Ionel Ganea, prima apariție publică după moartea fiului! Ce a făcut fostul fotbalist este cumplit de... Playtech
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul Redactia.ro
Momentul în care avionul Boeing 787 Dreamliner se prăbuşeşte în India
Momentul în care avionul Boeing 787 Dreamliner se prăbuşeşte în India "peste un cămin cu studenţi" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor HelloTaste
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm ProSport
Acest elev din Călărași a picat BAC-ul anul trecut. Ce a scris anul acesta, la subiectul cu „Harap Alb” de la limba română
Acest elev din Călărași a picat BAC-ul anul trecut. Ce a scris anul acesta, la subiectul cu „Harap Alb” de la... Gandul
Veste de ULTIMA ORĂ din spital! Ce se întâmplă cu singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India
Veste de ULTIMA ORĂ din spital! Ce se întâmplă cu singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India CanCan
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii DeParinti
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!”
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!” ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci
Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x