Antena Căutare

Minivacanța de 1 Decembrie. Cum va fi vremea la munte, unde va fi cel mai aglomerat și ce stațiuni vor fi închise

Sărbătoarea Sfântului Andrei şi Ziua Naţională a României aduc o minivacanță pentru românii care au un serviciu ce poate fi întrerupt. Stațiunile vor fi aglomerate în majoritatea țării. Iată care sunt previzunile pentru zilele ce urmează

Minivacanța de 1 Decembrie. Cum va fi vremea la munte, unde va fi cel mai aglomerat și ce stațiuni vor fi închise | Hepta

Zeci de mii de vizitatori sunt aşteptaţi să ajungă în staţiunile de pe Valea Prahovei în minivacanţa prilejuită de 1 Decembrie şi de sărbătoarea Sfântului Andrei, turiştii putând merge în drumeţii pe munte, în parcul de distracţii de la baza domeniului Kalinderu din Buşteni sau pe pârtiile de începători de la Azuga.

Reprezentantul Centrului de Informare Turistică de la Sinaia, Paul Popa, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că se aşteaptă ca în aceste zile să vină în staţiune zeci de mii de vizitatori, însă, în ceea ce priveşte numărul de turişti care intenţionează să se şi cazeze în oraş, datele sunt incerte şi în continuă schimbare, date fiind condiţiile impuse de contextul pandemic.

Prognoza meteo bună pentru turiștii dornici de drumeții


Toate instalaţiile pe cablu funcţionează, iar prognoza meteorologilor este bună, astfel că cei care ajung la Sinaia pot merge în drumeţii pe munte, în plimbă prin oraş, în vizită la muzee sau pot sta la terase, ele fiind încă deschise.

La Buşteni, este deschis Fun Park-ul de la baza domeniului Kalinderu, instalaţiile pe cablu şi telecabina funcţionează, iar turiştii pot merge pe Platoul Bucegi.

Articolul continuă după reclamă

Ce stațiuni vor fi închise și din ce cauze


Autorităţile de la Azuga au anunţat deschiderea pârtiilor pentru începători de la Sorica şi Cazacu, astfel că iubitorii sporturilor de iarnă şi cei care vor o bulgăreală pot merge în această staţiune.


Staţiunile de pe Valea Prahovei se află sub incidenţa unor restricţii ca urmare a faptului că rata de infectare cu noul coronavirus este de 5,33 la Sinaia, de 4,40 la Buşteni şi 4,24 la Azuga.

Cât vor costa vacanțele la munte de sărbători. Proprietarii au anunțat din timp prețurile

Ce au pierdut în vară speră să recupereze în acest sezon. Cabanierii din Gorj anunță că vor păstra aceleași prețuri de sărbători atât la cazare, cât și în restaurante, chiar dacă au înregistrat pierderi substanțiale în pandemie.

Prima ninsoare a adus și sute de rezervări, iar telefoanele cabanierilor sună neîncetat de două zile. Ca să-i ademenească pe turiști la munte, proprietarii pensiunilor le promit că vor păstra aceleași prețuri ca anul trecut, chiar dacă în pandemie cheltuielile lor au crescut și încasările au fost minime.

Prețurile de sărbători nu vor fi mai sus decât cele de anul trecut. În această perioadă, o noapte în stațiune costă între 80 și 150 de lei, iar dacă vorbim de pachetul pentru sărbătorile de iarnă, prețurile pornesc de la 450 de lei de persoană pentru trei nopți de cazare, mic dejun și masă festivă, potrivit Observator.

Deja multe cabane sunt ocupate în proporție de 80-90%, următorul val de turiști este așteptat în acest weekend când mulți vor profita de mini-vacanța de 1 decembrie

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi Sambata, 31.05.2025, 12:30
Citește și
Cum arată Nafplio, stațiunea din Grecia rămasă „ascunsă” de turiști! Prețuri mici, peisaje superbe. Românii merg cu mașina
Cum arată Nafplio, stațiunea din Grecia rămasă „ascunsă” de turiști! Prețuri mici, peisaje superbe....
Misiunea ta spirituală divină, în funcție de zodie
Misiunea ta spirituală divină, în funcție de zodie Catine.ro
Românii vor putea lua trenul în această vară direct din București către Istanbul. Cât costă un bilet
Românii vor putea lua trenul în această vară direct din București către Istanbul. Cât costă un bilet
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute Libertatea.ro
Pentru prima dată în ultimii 13 ani, majoritatea rușilor nu consideră SUA drept principalul inamic. Cine a luat locul Americii
Pentru prima dată în ultimii 13 ani, majoritatea rușilor nu consideră SUA drept principalul inamic. Cine a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Ana Ularu, mărturisiri RARE despre rolul de mamă. Actrița și soțul ei, actorul Marc Rissmann, au împreună o fiică: „Mă simt cu adevărat împlinită”
Ana Ularu, mărturisiri RARE despre rolul de mamă. Actrița și soțul ei, actorul Marc Rissmann, au împreună o... Elle
Ce spune Karmen Minune despre idila cu Bogdan de la Ploiești: „Fix atunci am divorțat”
Ce spune Karmen Minune despre idila cu Bogdan de la Ploiești: „Fix atunci am divorțat” Spynews.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag! BZI
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Porridge cu fulgi de cereale și căpșuni. Rețeta unui mic dejun sănătos
Porridge cu fulgi de cereale și căpșuni. Rețeta unui mic dejun sănătos HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 11 iunie 2025. Berbecii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 11 iunie 2025. Berbecii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Călin Georgescu a dizolvat Asociația „Pământul Strămoșesc”, pe care a înființat-o împreună cu ofițerul DGIA Bogdan Vacusta
Călin Georgescu a dizolvat Asociația „Pământul Strămoșesc”, pe care a înființat-o împreună cu ofițerul... Jurnalul
Invață să citești în cărțile de Tarot: Ce întrebări să pui cărților de Tarot pentru citiri în dragoste și ce semnificație au
Invață să citești în cărțile de Tarot: Ce întrebări să pui cărților de Tarot pentru citiri în dragoste... Kudika
Cum protejezi mușcatele de soare și caniculă. Trucurile simple care le salvează vara
Cum protejezi mușcatele de soare și caniculă. Trucurile simple care le salvează vara Playtech
Scandal la Bacalaureat 2025. Este căutat elevul care ar fi fotografiat subiectele la română și puse pe internet. Unde s-ar fi întâmplat totul
Scandal la Bacalaureat 2025. Este căutat elevul care ar fi fotografiat subiectele la română și puse pe internet.... Redactia.ro
Subiecte la limba română de la BAC 2025 și bareme de corectare. Ioan Slavici sau Ion Creangă, la subiectul III
Subiecte la limba română de la BAC 2025 și bareme de corectare. Ioan Slavici sau Ion Creangă, la subiectul III Observator
Aproape jumătate dintre persoanele cu diabet de tip 2 au carențe nutriționale. Ce riscuri are deficitul de vitamine în diabet
Aproape jumătate dintre persoanele cu diabet de tip 2 au carențe nutriționale. Ce riscuri are deficitul de... MediCOOL
Saramură de pește moldovenească. Pașii pentru un preparat gustos
Saramură de pește moldovenească. Pașii pentru un preparat gustos HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
BAC 2025 | Avem subiectele de la limba și literatura română. Subiectul la care s-au încurcat mulți elevi
BAC 2025 | Avem subiectele de la limba și literatura română. Subiectul la care s-au încurcat mulți elevi Gandul
Cum a fost așteptat acasă Ciprian Pian? Clanul Duduianu i-a împodobit curtea pentru priveghi
Cum a fost așteptat acasă Ciprian Pian? Clanul Duduianu i-a împodobit curtea pentru priveghi CanCan
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă DeParinti
Rita Ora a făcut senzație pe Instagram cu o postare îndrăzneață, în timp ce își promova noul single
Rita Ora a făcut senzație pe Instagram cu o postare îndrăzneață, în timp ce își promova noul single ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x