De la stilul autoritar la cel permisiv sau echilibrat, fiecare tip de parenting are particularitățile sale.
Modul în care îți crești copilul nu este doar o chestiune de instinct sau moștenire culturală. Este o alegere conștientă care influențează profund dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă a micuțului. Studiile arată că stilul parental are un impact direct asupra modului în care copilul învață să relaționeze cu ceilalți, să-și gestioneze emoțiile și să își construiască încrederea în sine.
În ultimele decenii, psihologia a identificat patru stiluri parentale principale, fiecare cu propriile trăsături. Pe lângă acestea, au apărut stiluri moderne care răspund nevoilor actuale ale familiilor, mai conectate emoțional, mai atente la echilibrul psihologic și mai orientate spre colaborare.
Câte tipuri de parenting există și ce înseamnă fiecare
Iată cele mai cunoscute stiluri de parenting, așa cum au fost definite în studii psihologice, dar și câteva stiluri moderne care au câștigat popularitate în ultimii ani.
Parenting autoritar – „Faci ce spun, pentru că eu decid”
Stilul autoritar se bazează pe ideea că părintele știe ce este cel mai bine pentru copil și că respectul și disciplina trebuie să vină înainte de orice. Deși poate părea eficient pe termen scurt, cercetările arată că, pe termen lung, copilul crescut în acest mod poate deveni fie prea obedient și anxios, fie rebel și sfidător.
Exemplu practic: Un copil lovește alt copil în parc. Părintele autoritar îi spune: „Te-am avertizat! Mergem imediat acasă. Nu vreau să aud explicații.”
Riscuri pe termen lung: Copilul poate interioriza mesajul că sentimentele sale nu contează sau că exprimarea lor este greșită. Aceasta poate afecta capacitatea lui de a comunica deschis și de a gestiona conflictele.
Ce poți învăța din acest stil: Este important să stabilești limite clare, dar și să le explici. Regulile nu trebuie impuse cu frică, ci cu înțelegere.
Citește și: Ce se poate întâmpla cu un copil dacă părinții sunt prea autoritari
Parenting permisiv – „Faci ce vrei, pentru că nu vreau să te supăr”
Deși pare un stil „blând”, parentingul permisiv poate avea consecințe pe termen lung. Copiii au nevoie de limite la fel de mult cum au nevoie de iubire. Lipsa regulilor și a consecințelor poate crea confuzie și poate afecta încrederea copilului în autoritate.
Exemplu practic: Copilul refuză să meargă la culcare. Părintele permisiv cedează: „Bine, mai uită-te la desene animate. Nu vreau să te supăr.”
Riscuri pe termen lung: Copilul poate dezvolta dificultăți în a respecta reguli la grădiniță sau școală, poate avea probleme cu autocontrolul sau cu gestionarea frustrărilor.
Ce poți învăța din acest stil: Afecțiunea și înțelegerea sunt esențiale, dar trebuie echilibrate cu limite și consecvență.
Parenting neglijent – „Descurcă-te cum poți”
Stilul neglijent nu înseamnă neapărat lipsă de iubire, ci poate fi rezultatul epuizării, depresiei sau lipsei de informație. Totuși, pentru copil, absența sprijinului emoțional și a structurii poate fi percepută ca respingere sau indiferență.
Exemplu practic: Copilul vine acasă trist, spunând că s-a certat cu un coleg. Părintele răspunde sec: „Nu mă interesează. Descurcă-te singur.”
Riscuri pe termen lung: Copiii pot deveni retrași, nesiguri sau agresivi, simțindu-se invizibili sau neiubiți. Relația cu părintele poate fi slabă sau ruptă.
Ce poți învăța din acest stil: Chiar și prezența minimă poate avea un impact pozitiv. A oferi atenție activă și disponibilitate emoțională este primul pas spre o relație sănătoasă.
Citește și: Cum să faci față părinților care critică stilul tău de parenting
Parenting autoritativ – „Te ascult, dar îți ofer și ghidaj”
Acesta este stilul asociat cu cele mai bune rezultate pentru copil. Este un echilibru între afecțiune și reguli, între ascultare și autoritate. Părintele este implicat, empatic, dar nu cedează în fața fiecărei cereri.
Exemplu practic: Copilul vrea să mai stea afară, deși e ora mesei. Părintele spune: „Știu că îți place să te joci. Îți promit că după ce mâncăm, dacă mai e lumină, mai ieșim puțin.”
Beneficii: Copiii crescuți astfel învață să coopereze, nu doar să asculte. Devin încrezători, echilibrați emoțional și capabili să ia decizii bune.
Ce poți învăța din acest stil: Regulile nu exclud empatia. Comunicarea sinceră și consecvența creează un climat în care copilul se simte iubit, respectat și în siguranță.
Stiluri moderne de parentig
În contextul actual, tot mai mulți părinți caută alternative la modelele tradiționale. Astfel au apărut stiluri moderne, care pun accent pe conștientizare, conectare și creșterea copilului în armonie cu emoțiile și ritmul său natural.
Parenting conștient:
- părintele își analizează propriile reacții și le reglează conștient.
- observă comportamentul copilului fără judecată, răspunde cu calm și înțelegere.
- promovează o relație bazată pe prezență, nu doar pe reguli.
Parenting pozitiv:
- înlocuiește pedeapsa cu cooperarea și negocierea.
- se concentrează pe comportamentul dorit, în loc să pedepsească comportamentele nedorite.
- părintele devine ghid, nu judecător.
Parenting atașat:
- accent pe apropierea fizică și emoțională în primii ani (babywearing, co-sleeping, alăptare la cerere).
- scopul este dezvoltarea unui atașament securizant, care stă la baza încrederii de mai târziu.
Citește și: Cum să ajungi la un echilibru între disciplină și afecțiune în parenting
Roaderea unghiilor: de ce copiii mici își rod unghiile... Mușcătura de câine: ce trebuie să faci dacă pe copil îl mușcă un câine...