Antena Căutare

Radu Vâlcan, imaginea neașteptată de pe platoul de filmare al emisiunii Insula Iubirii sezonul 7. Ce a transmis

Radu Vâlcan a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare o imagine cu el de pe platourile de filmare ale emisiunii Insula Iubirii, reality-show-ul care a făcut senzație în rândul publicului din România.

Galerie
Radu Vâlcan, imaginea neașteptată de pe platoul de filmare al emisiunii Insula Iubirii sezonul 7. Ce a transmis | Antena 1

Prezentatorul tv nu a oferit prea multe detalii cu privire la desfășurarea noului sezon, dar internauții s-au bucurat să afle că se lucrează intens la producția show-ului care anul acesta ajunge la sezonul 7.

Radu Vâlcan, imaginea neașteptată de pe platourile de filmare de la Insula Iubirii, sezonul 7. Ce a ținut să transmită pe Instagram

Fanii emisiunii Insula Iubirii află că se muncește intens la realizarea emisiunii care testează relațiile ș iubirea dintre oameni. Prezentatorul reality-show-ului, Radu Vâlcan, a împărtășit cu fanii emisiunii o fotografie în care apărea la bonfire, un moment important în cadrul desfășurării momentelor din emisiune, unde acesta îi pune la curent pe participanți cu privire la situația relațiilor lor.

Citește și: Insula Iubirii se pregătește să întâmpine noi cupluri în cel de-al șaptelea sezon, la Antena 1

Articolul continuă după reclamă

Acesta și-a surprins fanii cu o imagine din timpul filmărilor, care a fost foarte apreciată de aceștia, care au ținut să-i scrie mai multe mesaje.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Ce naiba să mai zic. Da, ne-a prins dimineața și-n sezonul ăsta. Ăsta e avantajul meseriei, te bronzezi când nu te aștepți”, a scris prezentatorul tv in descrierea imaginii.

Citește și: EXCLUSIV | Radu Vâlcan a împlinit 46 de ani. Cum își petrece ziua de naștere: „Știu doar că vom petrece în familie”.

Radu Vâlcan, întâlnire emoționantă cu familia în Thailanda

Radu Vâlcan se află, în prezent, la filmările emisiunii „Insula Iubirii'”, sezonul 7, care au început în Phuket. Cu siguranță, despărțirea de familia sa nu a fost una ușoară, iar soția, împreună cu cei mici, s-a decis să îl surprindă pe prezentator cu o vizită.

Vedeta TV a marcat momentul revederii din aeroport, cu o imagine postată pe Instastory. Toți membrii familiei au fost copleșiți de emoție: „Dor mare'', a fost mesajul scris de soția acestuia pe rețelele de socializare.

Radu Vâlcan şi echipa de filmare au fost plecați în Thailanda, acolo unde se filmează cel de-al şaptelea sezon al show-ului de la Antena 1, „Insula Iubirii”:

„Sunt foarte bucuros să vă anunţ că ne pregătim să pornim în cea de-a şaptea aventură thailandeză. Uitându-mă în urmă, nici nu îmi dau seama când au trecut şapte ani de când am început acest proiect. Despre cifra, asta, şapte, se spune că este una magică. Tot în jurul ei mă organizez şi eu în Thailanda, când dorm mai puțin de șapte ore pe zi și filmez mai mult de șapte ore pe noapte. Sunt mândru că am ajuns deja la al şaptelea sezon şi abia aştept să văd cu ce ne va surprinde Insula de această dată, pentru că fiecare sezon de până acum ne-a surprins diferit!”, a declarat gazda reality show-ului, Radu Vâlcan.

Noul sezon le va aduce telespectatorilor o mulţime de surprize. Noi poveşti de viaţă, noi reguli, noi locaţii, noi ispite şi multe provocări sunt doar câteva dintre ingredientele celui mai nou sezon „Insula Iubirii”.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare! Ce rețete au de gătit pentru Giulia și Vlad Huidu
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare! Ce rețete au de gătit pentru Giulia și Vlad Huidu Sambata, 24.05.2025, 15:30
Citește și
Andrei Rotaru, schimbare radicală de look: „Nu mai ies din casă”. Ce și-a făcut fostul concurent de la Insula Iubirii sezonul 8
Andrei Rotaru, schimbare radicală de look: „Nu mai ies din casă”. Ce și-a făcut fostul concurent de la Insula...
Cele mai sănătoase alimente pentru mic-dejun, potrivit specialiștilor. Ce poți încerca în fiecare zi a săptămânii
Cele mai sănătoase alimente pentru mic-dejun, potrivit specialiștilor. Ce poți încerca în fiecare zi a... Catine.ro
Primele declarații sfâșietoare făcute de Alex Marcu după ce soția lui a fost împușcată mortal: „trebuie să începem terapia...”
Primele declarații sfâșietoare făcute de Alex Marcu după ce soția lui a fost împușcată mortal: „trebuie...
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Mi-a zis să votez cu primarul, că altfel o să-mi ceară 40 de lei pe carne!” Povestea porcului electoral
„Mi-a zis să votez cu primarul, că altfel o să-mi ceară 40 de lei pe carne!” Povestea porcului electoral Libertatea.ro
Un apropiat al lui Putin, îndemn înfricoșător: ”Invadați două capitale europene, pur și simplu trebuie luate”
Un apropiat al lui Putin, îndemn înfricoșător: ”Invadați două capitale europene, pur și simplu... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Ei formează cel mai nou cuplu din showbiz! Cei doi au fost surprinși de paparazzi în ipostaze tandre în timpul unei escapade romantice în Italia. Foto
Ei formează cel mai nou cuplu din showbiz! Cei doi au fost surprinși de paparazzi în ipostaze tandre în timpul... Elle
Iustin Petrescu, acuzat că ar fi agresiv și cu actuala iubită. Ar fi fost văzut în timp ce țipa la ea. Cum răspunde Hara
Iustin Petrescu, acuzat că ar fi agresiv și cu actuala iubită. Ar fi fost văzut în timp ce țipa la ea. Cum... Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute
5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute HelloTaste.ro
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de control înainte de tragedie
Pilotul avionului prăbușit în India a apucat să spună un singur cuvânt către turnul de control înainte de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 13 iunie 2025. Taurii au șansa să-și ceară iertare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 iunie 2025. Taurii au șansa să-și ceară iertare. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Cristela Georgescu și-a mărit afacerea de 250 de ori
Cristela Georgescu și-a mărit afacerea de 250 de ori Jurnalul
Ești un magnet pentru tot ceea ce manifestezi. Puterea gândului, energia intenției și semnul nevăzut al sincronicităților
Ești un magnet pentru tot ceea ce manifestezi. Puterea gândului, energia intenției și semnul nevăzut al... Kudika
Cât te costă să-ți construiești o casă din cărămidă în 2025. Prețurile la roșu și la cheie, materiale și manoperă actualizate
Cât te costă să-ți construiești o casă din cărămidă în 2025. Prețurile la roșu și la cheie, materiale... Playtech
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul Redactia.ro
Momentul în care avionul Boeing 787 Dreamliner se prăbuşeşte în India
Momentul în care avionul Boeing 787 Dreamliner se prăbuşeşte în India "peste un cămin cu studenţi" Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor HelloTaste
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc ProSport
Persoanele născute sub aceste 4 cifre ale destinului vor obține câștiguri în iunie. Avertismente KARMICE de la numerolog: să nu-și neglijeze sănătatea
Persoanele născute sub aceste 4 cifre ale destinului vor obține câștiguri în iunie. Avertismente KARMICE de la... Gandul
Inmormântarea lui Ion Iliescu, subiect de scandal! Care este motivul principal și ce dorință ar avea fostul președinte
Inmormântarea lui Ion Iliescu, subiect de scandal! Care este motivul principal și ce dorință ar avea fostul... CanCan
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii DeParinti
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au căsătorit: „Taylor și Travis Kelce”
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate
Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x