Antena Căutare

Premieră la Insula Iubirii sezonul 8! Ce urmează: „Pentru prima oară, flacăra ispitei s-a aprins pentru două dintre voi!”

Au fost momente intense la Insula Iubirii, aseară, la Antena 1. Pe de o parte, s-au făcut paşi tot mai evidenţi şi aparent fără cale de-ntoarcere către ispite, pe de altă parte s-au luat decizii radicale în cuplu.

Galerie
Descoperă ce se întâmplă în ediția de azi a emisiunii Insula Iubirii sezonul 8 | Antena 1

În seara aceasta, telespectatorii vor fi martorii unui moment fără precedent în istoria show-ului, când flacăra ispitei se va aprinde nu pentru una, ci pentru două dintre concurentele emisiunii. Despre cine este vorba, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, diseară, de la 20.30, la Antena 1.

Premieră la Insula Iubirii! Flacăra ispitei se aprinde pentru două concurente, în ediția din 14 august 2024

Cu fiecare clipă petrecută pe Insula Iubirii, tot mai multe temeri ies la iveală. Şi în vreme ce unii se agaţă de ele ca să nu se expună prea direct tentaţiei sau judecăţilor partenerului, alţii sunt de-a dreptul blocaţi de ele. Presaţi de puţinul timp rămas, concurenţii Insula Iubirii îşi dau frâu liber trăirilor. Au început să experimenteze contracronometru, tocmai pentru ca nimic să nu rămână netrăit sau netestat. În ritm alert, legăturile create cu ispitele devin tot mai puternice, în unele cazuri chiar trec la alt nivel, iar certurile şi tensiunile sunt la ordinea zilei în ambele vile. Este şi cazul lui Dani şi al ispitei Mădălina, care aseară au experimentat atingeri interzise, chiar în dormitorul concurentului.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 13 august 2024. Dani și Mădălina, protagoniștii unor scene interzise, sub pătură. Ce au surprins camerele

Articolul continuă după reclamă

De cealaltă parte, Cornel a trăit un adevărat şoc la vederea noilor imagini cu cea alături de care plănuia să îşi petreacă tot restul vieţii. Echipa de producţie a solicitat imediat intervenţia medicilor. „Am simţit o durere puternică în piept, dar la spital mi-au spus că nu am nimic la inimă, poate să fie ori de la supărare, ori de la stress sau un atac de panică!”, a dezvăluit concurentul, care a mai spus: „Mi-a confirmat mai mult decât dubiile pe care le aveam. E maxim nerecunoscătoare. I-am oferit tot ce îşi dorea. Viaţa ei s-a schimbat de la 0 la 100 într-un an de zile. Acum s-a întors din nou la 0!”.

Citește și: Insula Iubirii sezon 8, 13 august 2024. Maria și ispita Marcel s-au apropiat, dar apoi ceva neașteptat a urmat. Ce a zis Alin

În seara aceasta, în cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat de la ora 20:30, la Antena 1, urmează, din nou, momente fierbinţi pe Insula Iubirii. La o nouă ceremonie a focului, Radu Vâlcan a făcut un anunţ şocant: „Astăzi, veţi urmări imagini greu de privit. Sigur vă vor schimba percepţia asupra ce înseamnă relaţiile voastre. Pentru prima oară în acest sezon, flacăra iubirii s-a aprins nu pentru una, ci pentru două dintre voi. Despre cine este vorba, dar şi ce alianţe se conturează în vederea demascării concurenţilor care nu îşi asumă testul pentru care au călătorit la mii de kilometri depărtare de casă, telespectatorii vor afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, diseară, de la 20:30, la Antena 1.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 8 Insula Iubirii, disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii scoate la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality-show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.

Curajul de a fi ei, așa cum sunt, în fața întregii țări. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Prin înțelegere, suntem mai buni!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality-show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Testul fidelităţii este pregătit să pună la încercare cele cinci cupluri în faţa a milioane de telespectatori. „Sunt meniţi să fie împreună?”, „Trăiesc o iubire adevărată, indestructibilă sau dragostea lor e doar un foc de paie ce se va stinge la prima adiere de vânt?” sunt doar câteva dintre arzătoarele întrebări la care cuplurile vor încerca să afle răspunsuri cu ajutorul testului Insula Iubirii.

Partenerii au la dispoziţie exact 21 de zile în care să se supună pe ei înşişi şi, mai ales, partenerii, celor mai intense tentaţii, pentru a afla adevărul în căutarea căruia au pornit curajoşi la drum.

Ce concluzii vor trage noii concurenţi după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de ispite #deneoprit, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, începând din 15 iulie, în fiecare luni, marţi şi miercuri, pe Antena 1.

De asemenea, imagini nedifuzate pot fi urmărite săptămânal în Insula Iubirii Plus și Insula Iubirii Extra, numai în AntenaPLAY.

Finala show-ului fenomen Insula Iubirii se vede live la Berăria H. Ispitele sezonului 8 și Radu Vâlcan, printre invitaţi... Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Între Iustina și Maria a izbucnit un conflict. "Și de ce nu-mi spui mereu în față ?...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi
Medicool sezonul 8, 31 mai 2025. Tulburările de creștere la copil. Ce trebuie să știi Sambata, 31.05.2025, 12:30
Citește și
Primele imagini de la Insula Iubirii sezonul 9. Premiera, în curând pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Primele imagini de la Insula Iubirii sezonul 9. Premiera, în curând pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană
Zucchini alla Parmigiana. Rețetă ușoară, de vară, din bucătăria italiană Catine.ro
Maria Covașa de la Insula Iubirii a apelat o operație estetică. Schimbarea i-a dezamăgit pe fani: „E de nerecunoscut...”
Maria Covașa de la Insula Iubirii a apelat o operație estetică. Schimbarea i-a dezamăgit pe fani: „E de...
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe declarații controversate în ultima vreme
Sebastian Poza asigură că niciodată nu l-a numit „tată” pe Eduardo Santamarina. Actorul a făcut mai multe... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute
O femeie a primit din greșeală 400.000 de euro în cont și a făcut 12 cumpărături în primele 10 minute Libertatea.ro
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc despre pace. Ei se pregătesc de război”
Rusia vrea să ajungă la granița României în 2026, avertizează un oficial ucrainean. „Nu vorbesc... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul ei, un actor faimos, sunt în culmea fericirii. FOTO
Au devenit recent părinți, iar acum au publicat NOI imagini speciale cu fetița lor. Celebra actriță și soțul... Elle
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca un miracol”
Primele declarații ale iubitei lui Raul WS, după moartea lui! Mara este copleșită: ”Ai intrat în viața mea ca... Spynews.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui... BZI
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru un gust aparte HelloTaste.ro
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred oamenii. Cât a costat
Doi soți cu venituri modeste și-au rezervat o vacanță de 15 ani pe un vas de croazieră: E mai ieftin decât cred... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din familie ar fi fost cauza despărțirii Catine
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri
Se pregătește dezastrul perfect Concedieri combinate cu tăieri de venituri Jurnalul
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște
Rusalii 2025 – Taina care aprinde inima când Duhul Sfânt coboară și lumea renaște Kudika
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de cei din bătrâni
Ce să pui la rădăcina mărarului în luna iunie ca să crească des, verde și parfumat. Trucurile știute doar de... Playtech
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat... Redactia.ro
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi
Cel mai mare angajator din industria auto românească dă afară aproape 900 de angajaţi Observator
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură MediCOOL
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase
Rețetă de sarmale de post cu ciuperci. Ce să mai pui în compoziție ca să iasă gustoase HelloTaste
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile ProSport
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat lucrările pentru devierea pârâului Corund
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în aducerea castorilor care au blocat... Gandul
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie
Atenționare de vreme extremă emis de Severe Weather Alert – România. Ce se întâmplă până pe 8 iunie CanCan
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i aduce zâmbetul pe buze celui mic DeParinti
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor: „Dezamăgitor!”
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte, stârnind nemulțumirea fanilor:... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra
Unde se depozitează corect ciupercile. Cât timp se pot păstra Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x