Antena Căutare

Selly, Cuza de la Noaptea Târziu, Tequila şi Andra Gogan se alătură campaniei „Ajut eu!”

Pe 29 noiembrie, proiectul ambiţios Ajut eu! revine cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au din nou posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

Galerie
Selly se alătură campaniei „Ajut eu!”

Pe 29 noiembrie, proiectul ambiţios Ajut eu! revine cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au din nou posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca unele noi să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată începând cu ora 14:00, la Antena 1.

Selly, Cuza de la Noaptea Târziu, Tequila și Andra Gogan se alătură campaniei „Ajut eu”

Selly, Cuza de la Noaptea Târziu, Tequila, Andra Gogan, Iuliana Beregoi, Otravă, Fabuloasele Alina Tănasă şi Diana Enciu, Carmen Grebenişan, Nicole Cherry sau Amna sunt doar câteva dintre vedetele care nu au stat pe gânduri şi s-au alăturat şi în acest an campaniei Ajut eu!.

Articolul continuă după reclamă

citește și: Octavia Geamănu susține campania „Ajut eu” și își hrănește sufletul cu bucuria celor din jur

“Simt o bucurie şi o împlinire foarte mare atunci când pot să ajut pe cineva. Am făcut mai multe astfel de acţiuni până în acest moment, pe multe dintre ele nu le-am făcut publice, pe altele le-am şi afişat, pentru a promova mesajul de a da înapoi, de a ajuta mai departe şi pentru că mi-am dorit să încurajez asta şi în comunitatea mea”, a declarat Selly, care a mai spus: “Am primit la rândul meu ajutor de la oameni necunoscuţi. Am întâlnit foarte mulţi oameni buni care m-au ajutat fără să ceară nimic la schimb şi le sunt întotdeauna recunoscător!”.

Selly se alătură campaniei „Ajut eu!”

Selly se alătură campaniei „Ajut eu!”

Selly se alătură campaniei „Ajut eu!”

La rândul lui, Cuza de la Noaptea Târziu nu ezită nicio clipă să spună <Ajut eu!>, atunci când are ocazia: “Pe lângă sentimentul de împlinire pe care îl simt de fiecare dată când reuşesc să ajut pe cineva, îmi provoacă un sentiment inexplicabil de a continua să fac asta. Parcă porneşte un şir de lucruri bune care nu trebuie întrerupt!”, a declarat artistul, completând: “De foarte multe ori am primit ajutor de la oameni necunoscuţi, începând de la lucruri mici, care mi-au făcut ziua mai bună, până la capitolul carieră!”.

Cuza de la Noaptea Târziu se alătură campaniei „Ajut eu!”

Cuza de la Noaptea Târziu se alătură campaniei „Ajut eu!”

Cuza de la Noaptea Târziu se alătură campaniei „Ajut eu!”

citește și: Gala Ajut eu! se va vedea şi online. Dorian Popa va transmite live, pe a1.ro, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!

În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!. Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experienţele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire.

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

Adriana Trandafir şi Romică Ţociu se alătură campaniei „Ajut eu!”. „Atunci când ne naştem, Dumnezeu ne dă un har special... Astăzi, de la ora 14:00, pe Antena 1, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar prezintă gala-maraton Ajut eu!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Fie că ești persoana care vrea să-i fie îndeplinită o dorință sau că știi pe cineva care are o dorință, Ajuteu.ro este platforma unde dorințele devin realitate. Alege una dintre cele două variante și urmează pașii de înscriere, iar noi o să ne ocupăm de restul.

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 16 iunie 2025. Cristian a cerut-o în căsătorie pe Maria
Mireasa sezonul 11, 16 iunie 2025. Cristian a cerut-o în căsătorie pe Maria Luni, 16.06.2025, 16:10
Citește și
AjutEu
AjutEu
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru rezultate maxime
De ce nu ar trebui să pui niciodată capacul de detergent în mașina de spălat. Cum ar trebui folosit pentru... Catine.ro
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Moartea lui Iliescu și moartea lui Băsescu. Opinie de Andrei Crăciun
Moartea lui Iliescu și moartea lui Băsescu. Opinie de Andrei Crăciun Libertatea.ro
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a majora taxe și impozite
Inteligența artificială a răspuns. Măsurile prin care guvernul poate salva economia României, fără a... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Semnificația ascunsă a bijuteriilor purtate de Prințesa Charlotte la evenimentul Trooping the Colour 2025. Gestul emoționant făcut de aceasta
Semnificația ascunsă a bijuteriilor purtate de Prințesa Charlotte la evenimentul Trooping the Colour 2025. Gestul... Elle
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția Spynews.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…”
Gabriela Cristea e un car de nervi după vacanța din Italia! „Cerem despăgubiri dar…” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ciorbă de pleurotus și piept de pui. O combinație cu gust de supă țărănească
Ciorbă de pleurotus și piept de pui. O combinație cu gust de supă țărănească HelloTaste.ro
Jeff Bezos îşi amână nunta de la Veneţia din cauza protestelor. De ce sunt în stare localnicii pentru a-şi apăra oraşul
Jeff Bezos îşi amână nunta de la Veneţia din cauza protestelor. De ce sunt în stare localnicii pentru a-şi... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 17 iunie 2025. Taurii sunt mai atenți la bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 iunie 2025. Taurii sunt mai atenți la bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Sistemul „kovesist” greșește, contribuabilul român plătește. Ponta, despăgubiri de 100.000 de lei de la bugetul de stat
Sistemul „kovesist” greșește, contribuabilul român plătește. Ponta, despăgubiri de 100.000 de lei de la... Jurnalul
Ce să faci și ce să eviți la Solstițiul de Vară – Mini-ritualuri pentru o călătorie spirituală în inima luminii
Ce să faci și ce să eviți la Solstițiul de Vară – Mini-ritualuri pentru o călătorie spirituală în inima... Kudika
Cum alegi cel mai dulce pepene. Semnul simplu care îți arată că este copt perfect
Cum alegi cel mai dulce pepene. Semnul simplu care îți arată că este copt perfect Playtech
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină Redactia.ro
Cât costă să închiriezi un şezlong pe litoralul românesc în 2025. Două staţiuni introduc abonamente de vară
Cât costă să închiriezi un şezlong pe litoralul românesc în 2025. Două staţiuni introduc abonamente de vară Observator
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate MediCOOL
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor HelloTaste
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani ProSport
Cum să crești roșii și castraveți fără pesticide. Truc util și natural pentru a avea o grădină sănătoasă
Cum să crești roșii și castraveți fără pesticide. Truc util și natural pentru a avea o grădină sănătoasă Gandul
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă
Informații de ultimă oră despre Traian Băsescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte, după operația la inimă CanCan
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă DeParinti
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat lansarea noului ei album
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat... ZUTV
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut până acum UseIT
Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci
Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x